CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ
Obrazul încărunţit al pământului tresare
sub un cald fior
Pleoapele
plumbuite de somnul iernii
zvâcnesc,zbătându-se
uşor.
Cu
degete reci, amorţite începe-a ţese
peste dealuri
O
pânza verde-nrourată şi peste ramuri
albe şaluri.
Bătrân şi ostenit de trudă se
odihneşte
către seară,
Când
se trezeşte-n pragul ierbii
cu-ncântătoarea primăvară.
Dulce,adolescentină păşeşte
scuturăndu-şi
părul
Împletit cu ghiocei,tremurând pe-obraji
ca mărul.
Gene negre, rândunele, umbresc ochi
limpezi de-azur,
Răsuflare-ai adiere mov de viorele pur.
Cu unduiri graţioase salută
bătrânul
pământ
Şi-n foşnet de liliac pleacă pe-aripi
de vânt.
Cu pas uşor, gingaş de nimfă se îndreaptă
spre livezi,
Spre grădini, în zbor de fluturi:”Primavară
cin’ te crezi?”
„Menestrel cântând la harpa soarelui cu o
restanţă
(De-astă iarnă, dar acum timpul toarce
doar speranţă.
Cânta primăvara-n glastră şi pe strune
de viori
Cântă primăvara-n suflet, printre zâmbete
şi flori.
Cântă primăvara-n
mine şi în tine şi
în noi,
Cântă primăvara,
cântă pentru viaţa
dintre ploi.
Cântă mândră
primăvară, nopţilor cu
poezie
Cu glas tainic şi
suav ce credinţa o
învie.
Cântă dragă
primăvară, cântă-le
românilor,
Cântă şi alină
dorul, rănile străbunilor!