VALENTE MEDII 2001...autor Mihai LEONTE

DIN ÎNALT.

Din înalt priveşti la mine
Tu steluţă lucitoare,
M-aş urca şi eu la tine
Dar tu eşti în Carul Mare.

Aşa cum priveşti atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.

Mai am puţin şi voi pleca
Spre ceruri veşnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Şi-n suflete eu voi pătrunde.

Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?

BALADĂ . . .

Despre iubire au mai scris poeţi
Chiar Solomon plin de înţelepciune,
Luat-a dragostea de la profeţi
Şi a transpus-o în rugăciune.

A scris Cântarea-ntre cântări
Acele imne închinate iubirii,
Adevărate declaraţii şi rugări
Ce depăşesc puterea-nchipuirii.

Iubita lui cea mai frumoasă
E denumită simplu ca femeie,
Atunci când el o duce acasă
Ca pentru el pereche să îi steie.

Şi nu găseşte înalte epitete
Decât simplele cuvinte,
Din totdeauna au fost fete
Şi vor mai fi de acu-nainte.

EA ESTE . . .

Acum când te cunosc iubire
De ce să te sugrum cu întrebări?
Sufletul mi-i plin de fericire
Şi e cuprins de intensele visări.

Iubirea mea nu este oarbă
Eu am ales ce e frumos
Şi-mi las inima să-ţi soarbă
Al trupului tău sublim miros.

Iubita mea, eu n-am cuvinte
Să-ţi spun de ce te preţuiesc?
Crede-mă Înaltule Părinte
Ea este cea pe care o iubesc

ODIHNĂ . . .

Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunaţi
Şi care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustraţi.

Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele

Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ţi-aminteşti? Atunci…

Îmbrăţişarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.

SCRISOARE . . .

Voiam să te revăd de Sânziene
În cea mai scurtă noapte
Şi să-ţi recit din noile poeme
Dar iată, asta nu se poate.

Cine se caută-n această zi
Ca-n vremurile vechi
E sigur că vor sfârşi
Prin a fi perechi.

Cu ce fel de gingăşie m-ai privit
De astfel m-ai fermecat?
În suflet mi te-ai cuibărit
Şi în minte mi-ai intrat.

Tu-mi ştiai anii după păr
Eu asta încercam aţi spune
Dar nu voiai să crezi în adevăr
Care-l vedea întreaga lume.

Dragostei de adevăr nu-i pasă
Ea se apropie şi de bătrân
Spunându-i vremii mincinoasă
Doar clipele frumoase ne rămân.

NU E BINE!

Mă gândesc că nu e bun
Lunecuşul spre uitare
Ajungând pe acel drum
Erodat şi în surpare.

Găsi-vom cale de mijloc
Oricum frumoasă
În care să nu stăm pe loc
Nouă nu ne pasă.

Apoi vom mai vedea
Trăind zile şi mai bune
La care veşnic vom visa
Eterni pe această lume.

POETUL NU MAI VREA . . .

Poetul nu mai vrea să plece
Din lumea pământească,
Acolo în mormântul rece,
Ştie ce o să găsească.

Pustiul veşnic şi tăcerea
Fără cuvinte, adieri de vânt
Pentru a aştepta reînvierea
Dar tot mai bine-i pe pământ.

Mă lupt să mai trăiesc aici
Şi să mă bucur de viaţa
Să fiu alături de amici
Nu în cripta cea de gheaţa.

MOARTEA BUNICII IOANA

Bunica a murit frumos
Ţinându-mă în braţe
Şi gândindu-se duios
Oare cui, o să mă lase ?

Mama mea plecase mai demult
De unde nu se-ntoarce
Eu nu eram încă crescut
Pentru a veni încoace.

Bunica n-a spus un cuvânt
M-a mângâiat uşor pe cap
Şi-a plecat cu Duhul Sfânt
Eu ce puteam să fac?

Am plâns o vreme după ea
Cu lacrimi de copil,
Nu ştiam ce se-ntâmpla
Şi am tăcut docil.

AM FOST . . .

Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?

Mi-ai răvăşit tot universul
Îngheţasem ca în vid
Îmi oprisem chiar şi mersul
Ce acum e mai rapid.

Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.

Prin metoda îndrăzneaţă,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viaţă,
Pentru a trăi şi mâine.

Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ţi mulţumesc
Doar aşa îţi pot plăti,
Şi în veci să „TE IUBESC”.

DA DOAMNĂ!

Am rămas mut de uimire
În faţa frumuseţii tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.

Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc şi te admir
În întuneric şi pe lună,
Feeric fir de trandafir.

Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating corpul tău superb
Şi rămân entuziasmat.

Doar acea îmbrăţişare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Şi în glas fără răspuns.

Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei şi tu
Tot ceva ne mai rămâne…
Amintirea de acu’.

AM UMBLAT. . .

Am umblat destul prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare braţe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.

Ştiam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiţă a închipuirii
I se spunea zeiţă a iubirii,
Minune a fost încă odată.

Când din fiinţe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…

O fi asta vreo speranţă
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanţă
Mi-ai creeat un paradis.

Când mi-e greu mă uit la tine
Soluţii noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăşi pe mine
Şi nu mai stau aşa cuminte.

ODE . . .

Ode, imne, elegii
Eu le scriu doar pentru tine
Când sunt orele târzii,
Dar mă simt aşa de bine.

Gândul liber îmi aleargă,
Peste-ntinsele câmpii
Peste toată lumea largă,
Se cufundă-n reverii.

Adun în suflet amintiri
Prinse din viaţa-mi toată,
Pozele cu trandafiri,
Prin gândire îmi dau roată.

Tu te-ai instalat în mine,
Şi n-aş vrea să te mai scot,
Cu privirile-ţi divine,
Tu eşti universu-mi tot.

IUBITA MEA

Iubita mea, m-ai îmbătat
Ca aroma vinului de Busuioacă,
Acum, cu dulce sărutat,
Alintă-mă şi o să-mi treacă.

Ca viţa fragedă m-ai încorsetat
Îmbrăţişarea ta cum să nu-mi placă?
Când toate farmecele s-au dezlegat
La mine, iubirea să se-ntoarcă.

Iubita mea n-am obosit
Gândindu-mă la tine,
Dar mă simt mai fericit,
De viaţa clipele-mi sunt pline.

ODIHNA . . .

acrostih

Lucrând în mină zi şi noapte
Eşti uneori, desigur, obosit.
Odihna pentru orele lucrate,
Normal, un premiu fericit.
Te bucuri sincer în tăcere,
E şi firesc dac-ai muncit.

Munca, fiind, suprema plăcere,
Imprimându-ţi un sec inedit.
Hărnicia adusă aici cu greutate
Arzând în veacul noilor idei
Inspirând încă o temeritate,
Lăsându-i viaţa unei noi idei.

AM CULES . . .

Am cules salbă de stele
Pentru tine nestemată
Să fii tot mai minunată,
Cu şiragul de mărgele.

Văzând cerul înstelat,
În a nopţii strălucire
Din priviri m-ai captivat,
Oferindu-mi doar iubire.

Îţi mulţumesc Tată Ceresc
Că m-ai făcut aşa de fericit
Am zis că n-o să mai iubesc,
Şi totuşi iubirea a venit.

Cu chip frumos, de nedescris,
Această stea m-a fermecat
Cum nu credeam în nici un vis,
Dar iată că-i adevărat.

LIMPEZIRE . . .


Când mă gândesc la trecerea vieţii
Nu-mi cenzurez diverse amintiri
Din anii impulsivi ai tinereţii,
Plini de muncă, dar şi de iubiri.

Revin trecute, multe întâmplări
Cu hazul sau cu tristeţea lor
Dar şi câte alte contemplări
Care mă purtau în viitor.

Acum când viitorul e prezent,
Ţi-aduci aminte pronosticul tău,
Dacă a fost sau nu eveniment
A devenit realitate, nu-ţi pare rău.

Un covor albastru plin de stele
Este cerul fără de sfârşit
Nu te mai caut printre ele
Căci pe pământ eu te-am găsit.

În suflet mi-ai pătruns, surpriză
Şi te-am păstrat cu inocenţă
Nu ştiu de cine ai fost trimisă
Dar sunt fericit cu a ta prezenţă.