Constatare
Din
negura mănunchiului de gânduri
Cad
spice crude de-ndoieli...în rânduri,
Purtate
melancolic în tristă legănare
Credinţa-n
adevăr s-o mişte, s-o doboare.
Când
inima percepe şoapta biruinţei
Apar
şi frământări în adâncul fiinţei.
Când
ochiul pleoapa-şi lasă peste frânturi reale
Auzul
se apleacă spre şoapte verzi, banale.
Şoapte
otrăvite de sensuri răspicate
Ce
lasă-n poarta vieţii clipe reci, uscate.
Baloane
de cuvinte anoste, incitante,
Ce
se imprimă-n suflet fierbinţi şi iritante.
Slove
care-ţi surpă liniştea din sânge
Stârnindu-ţi
brusc fiinţa-ndemnându-te a plânge.
Fără
să stai să judeci minciună-i,adevăr?
Guşti
cu poftă mare din rumenitul măr.
Ce
minţile îţi fură şi inima-mpietreşte
Gândul
răzbunării instinctiv creşte.
Ceaţă
deasă-ascunde mintea şi uzura
Şi-n
splendoarea-i fastă triumfătoare-i URA.
URA
– ce zguduie lumea-n lung şi-n lat
Şi
după ea rămâne un simplu:
-
Ce păcat!
Acasa 