CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ
Obrazul încărunţit al pământului tresare
sub un cald fior
Pleoapele plumbuite de somnul iernii
zvâcnesc,zbătându-se uşor.
Cu degete reci, amorţite începe-a ţese
peste dealuri
O pânza verde-nrourată şi peste ramuri
albe şaluri.
Bătrân şi ostenit de trudă, se odihneşte
către seară,
Când se trezeşte-n pragul ierbii
cu-ncântătoarea primăvară.
Dulce,adolescentină,păşeşte scuturăndu-şi
părul
Împletit cu ghiocei,tremurând pe-obraji
ca mărul.
Gene negre, rândunele, umbresc ochi
limpezi , de-azur,
Răsuflare-ai adiere mov de viorele pur.
Cu unduiri graţioase salută bătrânul
pământ.
Şi-n foşnet de liliac pleacă pe-aripi
de vânt.
Cu pas uşor, gingaş de nimfă se îndreaptă
spre livezi,
Spre grădini, în zbor de fluturi:”Primavară
cin’ te crezi?”
„Menestrel cântând la harpa soarelui cu o
restanţă
(De-astă iarnă, dar acum timpul toarce
doar speranţă.
Cânta primăvara-n glastră şi pe strune
de viori
Cântă primăvara-n suflet, printre zâmbete
şi flori.
Cântă primăvara-n mine şi în tine şi
în noi,
Cântă primăvara, cântă pentru viaţa
dintre ploi.
Cântă mândră primăvară, nopţilor cu
poezie,
Cu glas tainic şi suav ce credinţa o
învie.
Cântă dragă primăvară, cântă-le
românilor,
Cântă şi alină dorul, rănile străbunilor!
Acasa 