ÎMPĂCARE...

Către firul ierbii mâna am întins
Să culeg speranţa de un verde aprins.
Ridicându-mi ochii spre cerul de-azur
I-am scăldat aievea în albastrul pur.

Chipul l-am întors apoi către soare,
Fruntea mi-am plecat-o pâna jos la mare.
Buzele-au atins florile tăcute,
Genele-au strivit lacrimi de ploi mute.

Privind în jur, în suflet mi se-aşterne
Liniştea, iar vântul zâmbete îmi cerne.
În fiinţa mea... ce...Nimic nu e!
Şi mă-mpac cu gândul..."sunt în trecere."