Pasăre nebună,
te-ai aruncat grăbit în nori!
Ai vrut să fugi,
voiai să zbori…
Cum de-ai uitat tu, oare, prăbuşirea?
Cum ai uitat că te-ai prăbuşit?
Că ţi-ai frânt aripile,
că ţi-ai frânt zborul?
Pasare nebună,
te-ai izbit tăios de vânt!
Iubeai înalt,
nu mai iubeai pământ…
Cum ai uitat tu, oare, împunsătura?
Cum ai uitat că te-am străpuns
cu acul lumii mele, dureros de încins, de adânc?
Cum ai uitat că aripi ţi-am cusut rotund?
Pasare nebună,
te-ai aruncat grăbit în soare!
Ai vrut să arzi,
voiai salvare…
Cum ai uitat tu, oare, nemurirea?
Cum ai uitat c-ai răsărit?
Că în lumină ţi-am înfipt privirea,
lumina-n ochi că ţi-am înfipt?
Pasare de cenuşă,
te-ai izbit tăios de pământ!
Iubeai căzând,
nu mai iubeai zburând…
Cum ai uitat tu, oare, ridicarea?
Cum ai uitat c-ai renăscut?
Ca în cenuşa ţi-ai pictat culoarea
că în cenuşă sufletul ţi-ai pogorât?
Acasa 