Visul cald acum e rece
și din gând se naște teama
că sălbatic vremea trece
și trăirea-și pierde trama.
Peste munți de necuvinte
am clădit cetatea ființei,
iar zăpezile din minte
sunt veșmântul neștiinței;
al voinței de-a da viață
unui zâmbet fără urmă,
și-al iluziei ce se-nvață
adunând umbră cu umbră,
din culori ce se întind
și se-amstecă pe sticlă,
când toți oamenii se-nchid
într-un cerc ce se despică
și se prind de arce albe
încercând să nu se piardă
fiindcă golul îi absoarbe
și-au uitat cum să mai creadă
că au aripi de lumină
și ca pot vădit să zboare
dintr-o pagină velină,
prinsă-n semne de-ntrebare,
către locuri mai înalte,
peste munți de necuvinte,
peste semnele de carte
și zăpezile din minte.
Acasa 