FRAMANTARI DE SUFLET!
Din negura mănunchiului de gânduri
Cad spice crude de-ndoieli în rânduri,
Purtate melancolic în tristă legănare
Credinţa-n adevăr s-o mişte, s-o doboare.
Când inima percepe aura speranţei
Apar şi frământări din cupa discrepanţei.
Când ochiul pleoapa-şi lasă peste frânturi reale
Auzul se apleacă spre şoapte verzi, banale.
Şoapte otrăvite de sensuri răspicate
Ce lasă-n poarta vieţii, clipe reci, uscate.
Baloane de cuvinte, anoste, incitante
Ce se imprimă-n suflet fierbinţi şi iritante.
Slove care-ţi surpă liniştea din sânge
Stârnindu-ţi brusc fiinţa-ndemnându-te a plânge.
Fără să stai să judeci minciună-i? adevăr?
Guşti cu poftă mare din rumenitul măr.
Ce minţile îţi fură şi inima-mpietreşte
Gând de răzbunare cu setea se-mpleteşte.
Ceaţă deasă-ascunde mintea şi căldura
Şi-n splendoarea-i fastă triumfătoare-i URA.
URA – ce zguduie lumea-n lung şi-n lat
Şi după ea rămâne un simplu:
- Ce păcat!
Acasa 