Despre un părinte beteag sufleteşte
Mi s-a golit sufletul de amintirea lui
Îmi tot spun că n-a lăsat urme
Poa' sa şi moară acum
Nici ca îmi pasă
S-a dizolvat, evaporat
Praf pe o lamelă
Uitată în soare
Sângele
Cel care cică uneşte
Nu, vă spun eu
E o iluzie
Între noi au rămas
Doar micile vârfuri de suliţă
Cu otrava lor mereu activată de saliva
Celui ce aruncă mănuşa
Vine şi palma
Care distruge compromisul
Parcă ascult acelaşi disc al urii
Doar că acum cu o voce sâsâită
Pe măsură ce şarpele pune stăpânire pe omul acela
Ce cândva îmi era tată
Cu fiecare zi îmi e clar
Iertare nu poate să existe
Acolo unde s-a sfărâmat
Umilit şi scuipat
Sângele
Revoltat a.d.n-ul
Şi-a cocârjat serpentinele
Şi astfel m-am eliberat
Acasa 